Ionuț Preda

Concursul de creație literară, secțiunea: Eseu, categoria de vârstă: Liceeni

Premiul al doilea
Ionuț Preda
15 ani, Liceul Tehnologic ,,Jean Dinu”, Adamclisi 

Păstrarea identității Bisericii Ortodoxe Române în Europa, în raport de securitate europeană

                                          

„Cei ce nu duc război cu ei înșiși, cu patimile, viciile și păcatele lor, îl duc negreșit împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui”

Sf. Nicolae Velimirovici

 

Interesul tot mai pronunțat privind rolul și locul pe care îl joacă religia în planul politicii de apărare a statelor este relativ recent și vine nu din dorința de cunoaștere a fenomenului în sine, ci datorită unor evenimente cu substrat religios care au generat vulnerabilități, factori de risc sau chiar conflicte cu implicații majore sub toate aspectele vieții sociale, politice, religioase. Dacă în ultimii ani acest aspect a început să se bucure de o oarecare atenție, aceasta s-a întâmplat pentru că marile costuri ale neglijării decenii la rând a dimensiunii religioase a conflictelor pe glob au devenit alarmante.

Astfel că religia a început să fie luată în considerare atunci când se dezbat temele majore privind securitatea și stabilitatea locală, regională sau chiar globală.

Dincolo de tema amenințărilor la adresa securității naționale și internaționale, pe fondul vulnerabilităților crescânde, legătura dintre securitate și religie apare ca un element concret în procesele de reformă democratică din diferitele regiuni ale lumii. Eventual, aceste reforme sunt corelate cu procese de extindere a structurilor economice, politice și militare.

Studiul încearcă să stabilească dacă factorul religios, prin acțiunile pe care le generează, poate antrena riscuri pentru securitatea națională și internațională, și dacă există premise favorabile pentru stimularea strategiilor ce ar trebui urmate pentru evitarea transformării acestui factor într-o sursă de conflict de natură religioasă.

Pornind de la ipoteza că religia este o valoare extrem de sensibilă, considerată uneori chiar factor generator de instabilitate sau conflict, observăm că, dacă altădată, începând cu epoca luminilor, statul prelua asupra lui sarcini care în mod tradițional erau rezervate religiei, începându-se astfel un proces extrem de laborios de subminare a acesteia, pe care astăzi îl numim secularizare, acum se încearcă o altfel de strategie de încriminare a religiilor ca fiind responsabile de majoritatea conflictelor de pe glob.

În ce măsură în factorul religios este definitoriu pentru natura conflictului este greu de spus, în condițiile în care nu există o analiză științifică riguroasă care să evalueze conflictul ca fiind major religios. S-a pus de către mulți întrebarea dacă nu cumva tocmai proiectul mondializării să fie cauza unor replieri identitare în jurul doctrinelor religioase, fapt care ar putea genera instabilitate, inclusiv în proiectul politic al extinderii Europei. Cunoscând dimensiunea morală a unui conflict, nu este greu să ne dăm seama că părțile interesate de escaladarea acestuia nu vor ezita să asocieze elementul religios cu adevăratele cauze care generează tensiune și instabilitate. De aceea ar fi mai corect să spunem, că de cele mai multe ori religia este pretextul și nu cauza războaielor, înțelegând prin aceasta că religia nu face conflicte ci doar îmbracă conflicte, ce nu se deosebesc foarte mult de cele tradiționale.

Încercând o analiză generală a caracterului identitar și cultural al conflictului, observăm că majoritatea acestora se manifestă ca afirmări ale identității culturale în care religia nu contează decât ca o componenta alături de limbă, alături de alte credințe, alături de atașamentul la un teritoriu, de dorința de autonomie și de alte chestiuni care țin de personalitatea unei comunități.

Așadar în condițiile în care importanța religiilor este reafirmată în actualul context social-politic, unde Bisericile sunt responsabilizate și considerate actori importanți în teatrul internațional al factorilor de putere, se poate considera că în fapt, problema esențială pentru secolul pe care abia l-am început nu e de a fi religios sau nu, cum spunea Malraux, ci mai degrabă de a reda – așa cum spunea părintele Stăniloaie – religiei, acea funcție de restaurare a omului.

Pentru a înțelege mai bine geneza conflictelor religioase și evaluarea cadrului general în care acestea se dezvoltă, este util să pornim de la câteva elemente specifice importante, și anume:

  1. Stabilirea dominanței fenomenului religios, cauzele și condițiile favorizante , influența pe care Bisericile tradiționale o au asupra lui, influența generată de schimbarea axiologică a sistemelor de credință;
  2. Identificarea dimensiunii religioase a conflictelor;
  3. Identificarea și caracterizarea elementelor fenomenului religios ce au un rol determinant în dinamica internă și internațională-vulnerabilități și amenințări de natură religioasă în mediul de securitate (conflicte inter-confesionale și inter-etnice, tentative de fundamentalism religios);
  4. Evidențierea elementelor de interferență dintre religie și politică;
  5. Legătura între securitate și religie ca element concret în procesele de reformă democratică în diferite regiuni ale lumii și amenințările ce pot apărea pe fondul unor vulnerabilități crescute;
  6. Rolul Bisericii într-o societate multiculturală, postmodernă și democrată;
  7. Locul și rolul Bisericii Ortodoxe Române în epoca contemporană, în mediul intern de securitate.

Religia este totuși un fenomen uman, pentru însuși acest fapt „ea este și fenomen social, și fenomen lingvistic și fenomen economic, căci omul nu poate fi conceput în afara limbajului și vieții colective.

Din această perspectivă este explicabil de ce religia a devenit în anumite situații generatoare de conflicte. De cele mai multe ori a fost și este folosită ca paravan pentru promovarea unor interese individuale sau de grup, deoarece forța de influență a religiei este în creștere, în special în statele subdezvoltate și în cele aflate în curs de dezvoltare, unde lipsa resurselor îi determină pe oameni să-și îndrepte speranțele către Dumnezeu.

Deși în majoritatea statelor lumii religia este separată de stat, mulți lideri politici utilizează totuși precepte religioase care servesc scopurilor lor.

Astfel, deși Coranul statuează că „nu există nici o constrângere în religie”, totuși, unii lideri musulmani proclamă: „nemusulmanilor nu le putem oferi decât alegerea islamului, a capitației sau a morții”.

Asocierea religiei cu politica și naționalismul extremist a generat conflicte sângeroase și în alte zone ale lumii: Balcani, Caucaz, Orientul Apropiat și Mijlociu sau Extremul Orient. Extremiștii religioși de confesiune musulmană s-au dovedit a fi cei mai virulenți contestatari ai expansiunii occidentale, apelând în multe cazuri la „metode teroriste”  pentru a-și atinge scopurile. Din această cauză pentru mulți analiști religia islamică este cea care generează celelalte conflicte, concluzie confirmată în bună măsură și de conflictele deschise sau latente din ultimii ani. Ca urmare a acestei stări de fapt, orice conflict religios care implică musulmani sau nemusulmani are un grad de periculozitate ridicat atât în plan regional, cât și global, având în vedere solidaritatea musulmanilor în sânul religiei lor.

Cel mai des la originea conflictelor declarate ca religioase și care caracterizează în special state necreștine, stă sărăcia, asociată cu nivelul redus al educației și cu suprapopularea.

O investigare atentă a cauzelor conflictelor religioase contribuie la intuirea posibilelor evoluții și anume:

  • Radicalizarea adepților rezolvării problemelor pe cale conflictuală, prin menținerea valorilor spirituale moștenite și respingerea influențelor altor civilizații;
  • Continuarea practicării discriminării minorităților religioase de către unele state;
  • Asocierea conflictelor religioase cu separatismul etnic și cu naționalismul în scopul obținerii autodeterminării sau chiar a independenței față de statele din care fac în prezent parte grupurile inițiatoare ale conflictului;
  • Amplificarea tendințelor hegemonice ale unor lideri politici și religioși care folosesc religia pentru promovarea dorințelor lor de putere;
  • Amplificarea curentului respingerii globalizării, asociat cu civilizația creștină occidentală, de către islamism, confucianism, budism și hinduism.

Ca și în cazul conflictelor interetnice, conflictele religioase au o mare încărcătură emoțională și sunt influențate de mulți factori care trebuie identificați înainte de declanșarea procesului de soluționare.

Cea mai bună soluție pentru eliminarea conflictelor religioase este prevenirea, însă deocamdată condițiile existente la nivel internațional nu întrunesc toate criteriile pentru elaborarea și implementarea unor măsuri preventive eficiente. Astfel sistemul de securitate internațională nu dispune de instrumente adecvate pentru monitorizarea evenimentelor, identificarea în timp oportun a apariției indicilor de evoluție spre conflict a unor stări de tensiune și a mijloacelor de acțiune politică, diplomatică, economică și la nevoie militară pentru preîntâmpinarea apariției crizelor și împiedicarea evoluției spre conflict.

Apelul la metode teroriste de promovare a ideilor și intereselor unor religii și etnii, precum și posibila coordonare a acțiunilor unor lideri ai unor etnii, respectiv cei aparținând diferitelor confesiuni religioase, cu lideri ai unor mișcări extremiste religioase, impun o serie de măsuri necesare pentru menținerea unei capacități de reacție credibile a structurilor cu responsabilități în domeniul securității și apărării naționale:

  • Monitorizarea permanentă a situației în zonele de conflict sau cu potențial conflictual și întocmirea unor prognoze privind evoluția evenimentelor;
  • Evaluarea impactului pe care ar putea să-l aibă un conflict asupra securității naționale, regionale și internaționale, pe termen scurt mediu și lung;
  • Prezentarea concluziilor din analiza situației și propunerea de soluții autorităților investite în acest sens în scopul eliminării efectelor negative ale conflictelor asupra securității naționale, regionale și mondiale;
  • Cooperarea permanentă între actorii internaționali pentru informare reciprocă și coordonarea planurilor și a programelor de acțiune;
  • Accentuarea caracterului proactiv al strategiilor din toate domeniile care contribuie la edificarea securității și apărării naționale.

Așadar realitatea lumii moderne ne îndeamnă să considerăm că, pe lângă factorii politici, economici și militari, cel cultural și după cum ne-a demonstrat istoria ultimului deceniu, în special cel cultural-religios au jucat un rol major în actuala configurație a mediului global de securitate. Dacă, însă, acțiunile unor factori precum cel politic, cel economic și cel militar pot fi cuantificate relativ ușor, în ceea ce privește factorul cultural religios, acesta este dificil de cuantificat, tocmai datorită caracterului său, dat de corpusul de idei, mentalități și filosofii aparținând unor culturi și civilizații diferite.

         Afirmarea identității cultural-religioase într-o „Europă a națiunilor” reprezintă alt element fundamental al coagulării unei stări de securitate culturală, complementară securității social-economice. Garantarea și întărirea securității culturale naționale, în condițiile unei reale deschideri spre cultura universală, stimulează procesele de afirmare a identităților individuale, coagulând un mediu intern de securitate, în care individul se regăsește în sistemul de valori al societății.

Asigurarea securității individului cimentează unitatea de voință și acțiune a comunității sociale și descurajează fenomenele de înstrăinare culturală, care stau la baza a numeroase forme de comportament antisocial (terorism, crimă organizată, corupție etc.).

În ceea ce privește manifestarea vieții religioase pe plan intern, considerăm că fenomenul religios din România nu ridică probleme serioase – din categoria vulnerabilităților și riscurilor pentru securitatea națională. Vulnerabilitățile și amenințările cultural-religioase sunt reduse; factorii politici și religioși au stabilit norme și canale firești de comunicare și interacțiune. Riscurile de natură etno-religioasă sunt de asemenea foarte reduse, mai ales că între marile biserici creștine din România se desfășoară o robustă relație de cooperare ecumenică.


Bibliografie:

  1. BERANGER, M., apud BĂBUȘ, Emanoil: Bizanțul – istorie și spiritualitate, ed. Sofia, București, 2003.
  2. BACONSKY, Teodor: Puterea schismei – un portret al creștinului european, ed. Anastasia, București, 2001.
  3. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion: Credința pe care o mărturisim, E.I.B.M.B.O.R , București, 1987.
  4. STĂNILOAE, Dumitru: Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. Omniscop, Craiova, 1993.
  5. VELIMIROVICI, Nicolae; Războiul și biblia, ed. Sofia, București, 2002.

 

a
Social