Ortodoxia în Europa

Premiul I la Concursul de Creație literară, Secțiunea „Eseu”, categoria de vârstă: liceeni

Lumea europeană, în marea ei majoritate, trăiește astăzi cu sentimentul că universul nostru este lipsit de prezența lui Dumnezeu. Dintr-o astfel de convingere a izvorât și procesul de secularizare a lumii, care tinde să transforme omul în prizonierul realităților pământești, pierzând relația cu Dumnezeu. S-a produs astfel o gravă răsturnare de valori, în virtutea căreia omul se lasă dominat de grija celor trecătoare, de valorile materiale ale lumii, care au luat locul și au împins pe plan secundar valorile spirituale.

A privi din perspectivă creștină problemele societății contemporane este o sarcină pe cât de importantă și urgentă, pe atât de dificilă pentru Biserică, din cauza complexității acestor probleme. Căci în atitudinea sa față de lume, Biserica Ortodoxă se gândește mai degrabă să transforme lumea pe dinăuntru decât să o schimbe pe afară. Astfel, lucrând mai mult în adâncime, asupra sufletelor credincioșilor, cărora a căutat să le inspire iubire evanghelică față de aproapele, blândețe, jertfelnicie, Biserica Ortodoxă a dat totdeauna și dă și astăzi credincioșilor săi îndrumări sănătoase și utile pentru comportarea lor în viață.

Din momentul în care omul renunță la Dumnezeu, considerând că se poate dezvolta prin propriile puteri, nu mai poate învinge pornirile pătimașe din ființa lui și le consideră ca normale și firești, transformându-se în sclavul lor.

Un teolog englez constata: „știința contemporană a dobândit victorii dincolo de așteptările secolului al XVIII-lea, dar lumea care a apărut nu pare a fi mai rațională decât cea pe care au cunoscut-o veacurile precedente. Mereu mai multă lume din rândul națiunilor celor mai puternice de pe pământ se simte fără ajutor, în ghearele unor forțe iraționale pe care nu le mai poate controla”.

Cultura ortodoxă teonomă conferă omului credincios puterea spirituală, energia dumnezeiască a Sfântului Duh, în Hristos și Biserică, ca să fie propriul său stăpân și să poată transfigura creația.

În acest sens, Biserică Ortodoxă oferă Europei toată experiența sa bimilenară și, așa cum ea a trecut prin mai multe etape de maturizare și de încercare, la fel avertizează, învață și orientează instituțiile și structurile actualei configurații europene spre o dezvoltare armonioasă. Privind trecutul și raportul pe care Biserica l-a avut cu Europa, se poate spune că rădăcinile sale creștine sunt acelea care au definit și identificat continentul nostru: în momentul în care se vorbea de Ortodoxie se vorbea despre Europa!

Dacă urmărim elementele bune ale civilizației europene, vom vedea că acestea provin în cea mai mare parte din Bizanțul Ortodox, care a fost apărătorul tradiției și literaturii vechi grecești, încreștinătorul acestora și transmițătorul tezaurului creștin în Occident, astfel încât, în final, la temeliile civilizației europene se află Bizanțul, adică expresia dominantă a Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Pentru a da un exemplu relevant, evocăm faptul că celebrul Drept Roman, cu care se mândrește Europa continentală, nu s-a păstrat în locul lui de naștere, ci în Bizanțul în care, sub împăratul Justinian, a fost alcătuit renumitul Corpus Juris Civilis, restructurat și îmbunătățit cu ajutorul Novellae-lor, într-o manieră creștină. Acest Corpus – cu adăugirile făcute – a fost tradus în limba greacă și mai târziu publicat sub forma prețioaselor Basilicale (în mai multe volume) și a altor colecții de legi, și a fost transmis în Europa, prelucrat și aplicat la ortodocși, chiar și în timpul stăpânirii otomane.

Europa contemporană se dezvoltă acum pe bazele științei; ea pare adesea un element străin și ostil creștinismului, dar în fond ea s-a născut din el.

Creștinismul a dat formă Europei, imprimându-i unele valori fundamentale. Modernitatea europeană însăși, care a dat lumii idealul democratic și drepturile omului, își trasează valorile din moștenirea sa creștină. Mai mult decât un spațiu geografic, ea poate fi calificată drept un concept îndeosebi cultural și istoric, care caracterizează o realitate născută ca un continent și datorită forței unificatoare a creștinismului, care a știut să integreze între ele popoare și culturi diferite și care este profund legat de întreaga cultură europeană.

Voința popoarelor aparținând statelor membre ale Uniunii Europene a fost exprimată în mod oficial prin art. 128 (151 în altă numerotare) din textul comun al tratatului de la Maastricht al Uniunii Europene, care stipulează că aceasta contribuie la dezvoltarea culturilor statelor membre și respectă polimorfismul lor național și teritorial și, în același timp, scoate în evidență moștenirea culturală comună, sprijină și completează activitatea statelor membre în vederea păstrării și ocrotirii moștenirii culturale de însemnătate europeană.

Este învederat faptul că la rădăcinile culturii și civilizației Europei Occidentale se găsește Ortodoxia și că, dacă Europa Occidentală vrea sa iasă din anumite impasuri spirituale, este datoare să se întoarcă la rădăcinile ei autentice, în care se trăiește armonia omului cu Dumnezeu și cu lumea, în locul aroganței umane.

„La începutul celui de-al treilea mileniu și în fața provocărilor noilor structuri europene, Ortodoxia se găsește din nou în centrul atenției: ea trebui să răspundă marilor întrebări și trebuie să evalueze modul prin care trebuie să rămână liantul unității europene”. Prin contribuția sa activă la viața socială, Ortodoxia este garantată drepturilor fundamentale ale omului, tocmai plecând de la libertatea religioasă care trebuie să fie acordată fiecărui membru al societății. Ea propune o nouă evanghelizare pentru Biserica creștină în Europa, bazându-se pe cuceririle ultimelor decenii: toleranță, deschidere, dialog. Această perspectivă poate fi cheia câștigătoare pentru Europa de azi și de mâine.

Într-adevăr, Europa își căută rădăcinile ca să se adape și să adape din acestea noi vițe de viață. Iată două exemple: primul – în luna iunie 1999 a avut loc aici, în România, ultima fază a programului special de educație al Consiliului Europei, sub titlul Drumurile monahismului, în care monahismul ortodox are o prezență importantă de-a lungul istoriei până astăzi. Secretarul General al Consiliului Europei, fiind întrebat recent cum se explică faptul că un organism politic, precum acest Consiliu, se ocupă de monahism la sfârșitul secolului al XX-lea, secolul exploziei tehnologice și informaticii, a răspuns, între altele, că: Europa Occidentală nu poate supraviețui fără izvoare cu adevărat spirituale și că Sfântul Munte ortodox rămâne o moștenire comună și un punct de referință al întregii Europe.

În al doilea rând: Uniunea Europeană a instituit, iar acum finanțează, după cum se știe, printre altele, un program special intitulat Un suflet pentru Europa. Ce semnifică acest lucru? Nimic altceva decât că Europa Occidentală își caută propriul suflet. Noi afirmăm următoarele: Europa Occidentală nu este lipsită nici de viață, nici de suflet, în ciuda dorințelor unora. Totuși, ea are nevoie în primul rând de următoarele: analiză, aprofundare și conștientizare a propriei sale istorii și a moștenirii religios-culturale a Bisericii nedespărțite, unde va redescoperi mult din ceea ce a pierdut, adică darurile cele mai prețioase. Fără a ne lăuda în mod superficial, putem spune că Ortodoxia poate să ajute în mod hotărât la o astfel de introspecție, atât de necesară și de profundă.

Unitatea Europei este culturală și spirituală: vitregiile istoriei nu au putut face să dispară unitatea acestui continent care a știut să-și consolideze un patrimoniu comun de valori etice și de experiențe religioase. „Europa este o comunitate de cultură modelată de către o tradiție multiseculară. Fiecare țară este, în modul său propriu, o concretizare a unei unice culturi europene”.

Diversitatea este rezultatul bogăției culturii europene. În acest caz, revine fiecărei țări să-și găsească modul său propriu de a fi membră a Europei.

Și care este contribuția spirituală a Ortodoxiei în acest sens?

Ortodoxia a predominat în Europa Occidentală timp de zece secole și constituie o parte esențială a moștenirii culturale europene.

Europa are nevoie de Ortodoxie: „Integrarea diversităților este nu numai de dorit, ea este necesară; este condiția unității creștine. În acest context, sarcina ecumenismului este de a regăsi și a trăi ceea ce acest termen înseamnă: universalitatea pământului locuit ca actualizare a „catolicității”, care nu coincide neapărat cu mondializarea”.

„Dacă creștinismul reușește să unească Europa în viitor, aceasta se va datora patrimoniului de valori spirituale care privesc demnitatea persoanei umane, caracterul sacru al vieții umane, rolul central al familiei fondată pe căsătorie, solidaritatea, autoritatea legii, și o solidă democrație”. Pierderea progresivă a acestei moșteniri creștine conduce cultura europeană către alunecarea într-un fel de apostazie tăcută, în care omul trăiește ca și cum Dumnezeu nu ar exista. De fapt, atunci când omul pierde contactul cu prezența vie a lui Dumnezeu, viața încetează de a mai exista. Ori, trăirea valorilor evanghelice dă naștere unei vieți morale coerente care onorează și promovează demnitatea și libertatea oricărei persoane.

Astăzi, cultura europeană caută încă legătura fundamentală între drepturile omului și drepturile lui Dumnezeu. Promovarea libertății religioase, valoarea majoră a contribuției creștinismului la istoria continentului rămâne punctul decisiv de intermediere. Drepturile omului nu pot exista fără datoria omului de a fi cu adevărat liber față de Dumnezeu și pentru Dumnezeu. În acest sens, Europa trebuie să continue de a da mărturie despre vocația ei spirituală, despre valorile autentice înscrise în inima fiecărui om.

„Ortodoxia are o exprimare socială și impune alegeri de viață”. Ea presupune căutarea sensului profund al vieții în parcursul cotidian și refuzul răspunsurilor ușoare. Este decisiv să avem un ethos, o viziune morală comună, un anumit sens al omului și umanității care ne unește. „Este decisiv să avem o conștiință creștină pentru a ajunge la o conștiință a Europei, convinși fiind că aspirațiile cele mai profunde ale omului nu-și găsesc răspunsul complet decât în Dumnezeu!”.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a exprimat poziția Bisericii Ortodoxe Române față de procesul de construcție a Uniunii Europene, astfel: „Vrem să ne aducem contribuția pentru ca Europa să-și păstreze rădăcinile ei din trecut, rădăcini creștine. Din punctul nostru de vedere, Europa are nevoie nu numai de factori economici și politici, ci și de tradiția ei creștină, inclusiv de tradiția creștină ortodoxă.

Biserica Ortodoxă oferă Europei trăirea vie a credinței în comuniune. Nici o instituție europeană sau mondială nu se poate substitui Bisericilor, a căror lucrare este de permanentă îmbunătățire a omului, de desăvârșire și chiar de îndumnezeire a lui. Europa nu poate avea un viitor durabil fără credință, fără afirmarea și manifestarea deplină a credinței creștine. Bisericile sunt chemate să contribuie la construirea noii Europe, lucrare pe care Bisericile nu o pot desfășura cu succes decât numai împreună ”.

Europa are datoria și capacitatea de a apăra Ortodoxia, nu pentru că este o mare figură a trecutului, ci pentru că face parte din propria ei cultură creștină.

Papa Ioan Paul al II-lea, vrând să sublinieze rolul important pe care Biserica îl poate juca în Europa, afirma: „Biserica este convinsă că Evanghelia lui Hristos, care a constituit elementul unificator al popoarelor europene timp de mai multe secole, rămâne în continuare și astăzi un izvor inepuizabil de spiritualitate și fraternitate. Conștientizarea acestui lucru va fi spre avantajul tuturor, iar recunoașterea explicită în Constituția Europeană a rădăcinilor creștine ale Europei devine pentru continent principala garanție a viitorului.

Biserica amintește, printre altele, faptul că Europa a fost pătrunsă de creștinism mult și profund. Acest lucru constituie, în istoria complexă a continentului, un element central și calificator, care s-a consolidat cu timpul pe temelia moștenirii clasice și a diferitelor contribuții oferite de influențelor etnoculturale care s-au succedat de-a lungul secolelor.

Așadar, se poate spune foarte bine că credința creștină a format cultura Europei, făcând-o una cu istoria sa și, în ciuda dureroasei diviziuni dintre Orient și Occident, creștinismul a devenit religia europenilor înșiși. Influența ei a rămas foarte evidentă și în epoca modernă și contemporană, în ciuda puternicului și răspânditului fenomen al secularizării.

Biserica este chemată nu numai să dea un sens și o interpretare adevărată evenimentelor ce se produc în luptele oamenilor de azi și să proclame reconcilierea, ci ea are și o sarcină profetică, aceea de a discerne unde lucrează puterile împărăției lui Dumnezeu și de unde sunt stabilite semnele ei ascunse. Noua Europă trebuie ajutată să se clădească, reînsuflețind rădăcinile creștine ale originilor sale”.

„Credința creștină a format continentul european, iar unele dintre valorile sale fundamentale au inspirat apoi idealul democratic și drepturile umane ale modernității europene. Pe lângă faptul că este un loc geografic, Europa este un concept îndeosebi cultural și istoric, care este caracterizat drept continent și datorită forței unificatoare a creștinismului, care a știut să integreze între ele popoare și culturi diverse.

Procesul de lărgire a Uniunii Europene la alte țări nu poate să privească doar aspecte geografice și economice, însă trebuie să devină o reînnoită armonizare a valorilor care să se exprime prin lege și prin viață”.

„Evanghelia lui Hristos, a constituit elementul unificator al popoarelor europene timp de mai multe secole, rămâne în continuare astăzi un izvor inepuizabil de spiritualitate”.

Sanctitatea Sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în discursul prilejuit de vizita sa în România, subliniază faptul că: „Dacă Europa occidentală dorește să iasă din impasul spiritual în care se găsește astăzi, ea trebuie să se întoarcă la sursa și să reîntărească legăturile ei cu Dumnezeu și creația acestuia”. Vaclav Havel, într-un limbaj intelectual, a exprimat, în mesajul său din februarie 1999, același apel al căutării, unite cu căința pentru trecut, a unei spiritualități pentru Europa, a unei inspirații venită de sus pentru construirea Europei unite: „Europa trebuie să aibă o reflecție hotărâtă privind ambiguitatea contribuției ei la dezvoltarea omenirii … Europa trebuie să înceapă cu ea însăși… să respecte ordinea superioară cosmică ca pe ceva ce ne depășește și, de asemenea, ordinea morală drept consecință. Umilința, amabilitatea, respectul a ceea ce nu înțelegem, sentimentul profund de solidaritate cu ceilalți, voința de a face sacrificii sau fapte bune pe care numai veșnicia le va răsplăti, acestea sunt atâtea valori care ar putea fi programul construcției europene”.

În această perioadă de început de mileniu, Biserica nu are decât un singur răspuns: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21). Unitatea întregii omeniri, sfâșiată astăzi, este voința lui Dumnezeu: „…fiind în Hristos Iisus, voi care altă dată erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos … uniți într-un singur trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. Și, venind, a binevestit pace vouă celor de departe și pace celor de aproape” (Ef. 2, 14–17).

Referindu-se la ideea integrării unei țări ortodoxe în Uniunea Europeană, Prea Fericitul Părinte Arhiepiscop Hristodoulos al Atenei a ținut să atragă atenția că „influențați de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi urmăresc să creeze o Europă care refuză creștinismul. Dacă vor reuși, atunci Uniunea Europeană va deveni foarte fragilă, gata să moară chiar în fașă”. Susținând cu tărie ideea că civilizația europeană are ca fundament civilizația creștină: „…ei spun că ateismul trebuie să se impună în societate ca astfel să realizeze principiile așa-numitului iluminism, principii între care ei amintesc drepturile omului, pacea, dreptatea și solidaritatea socială. Le răspundem că toate aceste principii sunt principii profund creștine”.

Biserica nu face politică, fiindcă rolul ei nu este cel de a diviza pe credincioși după opțiunile lor, ci de a-i uni pe toți în Hristos. Pentru a păstra unitatea neamului și a credincioșilor, Biserica trebuie să se situeze dincolo de opțiunile politice ale partidelor.

Misiunea Bisericii țintește la depășirea diviziunilor care bântuie în lumea naturală și socială, călăuzind spre comuniunea pe care Dumnezeu o oferă lumii, ca Trup al lui Hristos, Biserica.

Biserica Ortodoxă este chemată să reînnoiască și să intensifice angajamentul ei ecumenic atât pe plan național cât și pe plan regional.

Din punct de vedere ortodox există un angajament politic al creștinului, menit să contribuie la eliberarea oamenilor și societății de toate formele de alienare, de exploatare, de presiune, pentru dreptate socială, pentru integritatea creației, pentru apărarea omului de alienări sexuale, dar acest angajament nu este rezultatul vreunei ideologii, ci ca o consecință firească a participării sale la viața de comuniune a Sfintei Treimi în Biserică.

Unitatea reală a Europei nu se poate realiza fără o unitate de spirit și fără o comuniune culturală – incluzând comuniunea sau compatibilitatea confesională – pe fundamentul căreia să se construiască piața unică, dreptul uniform și politica de apărare comună. Unitatea în plan religios nu numai că este parte a conceptului de Uniune Europeană în general, dar îi și premerge, îl condiționează. O Europă cu biserici surori care se dușmănesc și se exclud reciproc, o Europă minată de războaie religioase nu poate fi unită cu adevărat.

Biserica nu este o realitate închisă în sine: ea este trimisă în lume și este deschisă lumii. Noile posibilități care apar într-o Europă deja unită și care sunt pe cale de a desființa frontierele acesteia pentru a uni popoare și culturi din partea centrală și orientală a continentului constituie o provocare pe care creștinii din Orient și din Occident trebuie să o înfrunte împreună. Cu cât aceștia vor fi mai uniți în a-l mărturisi pe unicul Domn, cu atât mai mult vor contribui la a da glas, consistență și spațiu spiritului creștin al Europei, sfințeniei vieții, demnității și drepturilor fundamentale ale persoanei umane, dreptății și solidarității, păcii, reconcilierii, valorilor familiei, ocrotirii creației. Întreaga Europă are nevoie de bogăția culturală făurită de creștinism.

Biserica Ortodoxă are destule puteri pentru a răspunde chemării sale – ea poate să lumineze cu lumina ei calea pe care o urmează umanitatea, poate să deștepte conștiința, poate să anunțe vestea cea bună acelora care sunt împovărați și întristați.

Cea mai valabilă contribuție pe care Biserica o poate aduce în momentul de față la înfăptuirea binelui pentru Europa și lumea întreagă este aceea de a reface în adevăr și dragoste unitatea pentru care s-a rugat Iisus (Ioan, 17, 20–21). Numai această unitate a lumii, prin unitatea Bisericii, nu va trebui să însemne niciodată uniformitate, ci, așa cum se spune de multă vreme și se repetă mereu fără a obosi, o unitate în diversitate.

Biserica călătorește ca o navă pe marea fără de sfârșit a lumii, călăuzind spre veșnicie. În lume Biserica este chemată să-și împlinească misiunea, adică să mântuiască omul și lumea. Și aceasta o realizează rămânând fidelă propriei vieți și drumului ei și evitând identificarea cu lumea. Lumea rămâne pentru Biserică ceea ce este marea pentru corabia care spintecă apele. E doar un cadru exterior în care nava Biserică își continuă mersul de veacuri.

Noua misiune a Bisericii constă în desfășurarea comuniunii euharistice în toate domeniile vieții personale și sociale, în extinderea liturghiei ecleziale în ordinea și structura societății.

Biserica Ortodoxă, așa cum mărturisim în Crez, transcende orice limită etnică sau culturală, deci și opoziția Occident-Orient. După har și după chemarea dumnezeiască, dincolo de păcat și de greșelile lumești ale mădularelor ei – Trup al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt – ea este comunitatea chemată și capabilă, tot după har, să-i reunească pe toți oamenii și totul din om, să adune într-un tot dinamic valorile omenirii pentru a le oferi, în Hristos, prin Sfântul Duh, binecuvântării Tatălui. „Ale Tale dintru ale Tale, Ție-ti aducem de toate și pentru toate”, aceste cuvinte din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, rugăciune de implorare a darului Sfântului Duh, ilustrează minunat concepția și atitudinea Bisericii Ortodoxe privind integrarea europeană. Biserica Ortodoxă dorește ca fiecare dintre bisericile surori să-și trăiască viața proprie, în conformitate cu limba și tradițiile specifice. Acesta este aportul pe care spiritualitatea ortodoxă îl poate aduce Europei: unitate în diversitate în strălucirea Uni-Treimii dumnezeiești.

Bibliografie

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura I.B.M al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.

Declarația comună a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II și a Prea Fericitului Părinte  Patriarh Teoctist semnată la Vatican în data de 12 octombrie 2002, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucureștilor, 2002.

Discursul Prea Fericitului Părinte Hristosulos, Arhiepiscopul Atenei și a toată Elada, prilejuit de vizita Sa în România din 4−11 iunie 2003, în http://www.patriarhia.ro

BARTOLOMEU, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Biserica Ortodoxă și Europa contemporană, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucureștilor, 2000.

BOȘTINĂ, Maria Claudia, Ortodoxia în vâltoarea istoriei contemporane. Misiunea actuală a Ortodoxiei, în „Revista Mitropolia Olteniei”, nr. 5−8, 2002.

BRIA, Ion, Ortodoxia în Europa. Locul spiritualității române, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1995.

BRIA, Ion, Dicționar de Teologie Dogmatică și ecumenică, Editura „România Creștină, București, 1999.

BULGAKOV, Serghei, Ortodoxia, Editura Paideia, București, 1997.

COMAN, Constantim, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Editura Bizantină, București, 1995.

GUEIT, Jean, L’unité européenne comme enjeu de l’ecumenisme, Service orthodoxe de presse, no. 251, septembre-octombre 2000.

METALLINOS, Gheorghios D. , Parohia. Hristos în mijlocul nostru, Editura Deisis, 2004. 

MIHĂIȚĂ, Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Ortodoxie și ecumenism, Editura ASA, București, 2000.

MIHĂIȚĂ, Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Misiologie creștină, Editura ASA, București, 2002.

NEWBIGIN, Leslie, The Other Side of 1984, WCC, Geneve, 1983.

PAPA Ioan Paul al II-lea, Ecclesia în Europa, în http://www.catholica.ro

PAPA Ioan Paul al II-lea, Predici, în http://www.greek-catholic.ro

PAUL, Jacques, Biserica și cultura în Occident, vol. 1, Editura Meridiane, București, 1996.

POPESCU, Dumitru, Transfigurare și secularizare. Misiunea bisericii într-o lume secularizată, în „Studii teologice”, seria II, an XLVI, nr. 1−3, ianuarie−aprilie 1994.

POPESCU, Dumitru, Ortodoxia la sfârșit de mileniu, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucureștilor, 2000.

POPESCU, Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Editura I.B.M al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.

SEVERIN, Adrian, Latinos și Byzantion, Editura Universitaria, București, 2003.

TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Exigențele ecumenismului actual din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Romane (Conferință susținută de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist la Universitatea din Munchen − 9 mai 2003), în http:// www.crestinism-ortodox.ro

VASILESCU, Lucreția, Ecumenismul la început de mileniu trei − istoric, provocări,  speranțe, în „Almanah Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucureștilor, 2001.