Neamul românesc și perspectivele unui viitor al unității spirituale

Premiu Special la Concursul de Discursuri

Onorată audiență,

Astăzi, în cetatea cea de Dumnezeu păzită a Ierusalimului neamului românesc, a sosit ceasul ca poporul nostru să își propună, cu fermitate și deplină înțelepciune, revigorarea fibrei sale spirituale și unirea lăuntrică a tuturor românilor, în vederea făuririi unui viitor luminos și binecuvântat de Dumnezeu. Este o datorie care nu mai suportă nicio amânare! De aceea, „tinerimea academică” se adună zilele acestea, sub umbra protectoare și povățuitoare a măritului Voievod Ștefan cel Mare, pentru a continua și a desăvârși idealul național prin excelență: unirea spirituală a românilor de pretutindeni.

Acum 150 de ani, corifeii luptei pentru unitatea națională au fost deplin conștienți de faptul că poporul român se va putea desăvârși politic și va putea dăinui ca stat independent, doar dacă va fi unit la nivel lăuntric. Rezistența politică a unui popor în istorie depinde în mod decisiv de forța rezistenței sale spirituale. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, dar și cu o interioritate transfigurată de suferință și de primejdia Războiului, românii s-au putut bucura în anul 1918 de cea mai mare realizare politică a poporului nostru: unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat național și independent. Atunci, din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii naționale. Acum, la mai bine de 100 de ani de la Marea Unire politică a românilor, a sosit vremea să elaborăm un program național care să aibă ca țel principal Marea Unire spirituală a românilor de pretutindeni! Doar printr-o unitate în cuget și în simțiri vom putea apăra victoriile politice dobândite prin jertfa eroică a străbunilor. Și mai mult, dacă în 1918 poporul nostru a reușit să niveleze Carpații politici, de acum înainte a sosit vremea ca noi, tinerii de azi, să începem nivelarea Carpaților lăuntrici dintre români. A sosit timpul să eliminăm orice frontieră interioară dintre noi, care ar putea slăbi unitatea politică și ne-ar putea îndepărta de cărarea idealului unității spirituale românești. Acesta este proiectul nostru de viitor, pe care nicio distopie totalitară nu trebuie să îl saboteze!

Astăzi suntem chemați, poate mai mult ca oricând, să restaurăm edificiul moral-spiritual specific poporului român, prin respectul, purtarea de grijă și implicarea în viața și activitatea celor trei academii ale identității: Biserica, Familia și Școala. Trebuie să depășim superficialitatea prezentului și spiritualitatea diluată specifică lumii contemporane și să pătrundem adâncul de taină al creștinătății, să ne ridicăm la bucuria și armonia unei familii patriarhale și să hrănim solul germinativ al sufletului nostru cu înălțimea învățăturilor sănătoase și cu noblețea unei educații aristocrate.

Noi, ca tânără generație a poporului român, suntem datori să devenim pildă de urmat tuturor oamenilor din țara noastră prin curăție sufletească, prin candoare, prin dragoste, prin credință, prin cuvânt, prin delicatețe duhovnicească, prin bună-cuviință și printr-un înalt patriotism. Nu trebuie să uităm că un viitor național strălucitor se clădește totdeauna la adăpostul dătător de har al Bisericii, care este „stâlpul și temelia adevărului”. Nu întâmplător, Mihai Eminescu socotea Biserica Ortodoxă Română ca fiind „mama neamului românesc”. Astăzi, românii de pretutindeni trebuie să conștientizeze că poporul nostru, pe lângă faptul că s-a născut creștin, a crescut și s-a maturizat în jurul Bisericii. Centrul de greutate al societății românești din toate timpurile, cu excepția celor aproape 50 de ani de totalitarism exacerbat, a fost Biserica dreptmăritoare. Primele cărți românești au fost scrise și tipărite în Biserică, primele colecții de legi civile și bisericești ale statelor medievale românești au văzut lumina tiparului în spațiul eclezial, bazele învățământului și primele școli românești au luat ființă cu sprijinul Bisericii, iar primele spitale românești au fost ridicate și organizate prin admirabila purtare de grijă a Bisericii. Așa se explică de ce sentimentul religios a fost veșnic cald în sufletul românului autentic.

În Biserică, trecutul transfigurează prezentul prin viitor. De aceea, urmând credința înaintașilor noștri, nu trebuie niciodată să uităm sensibilitatea noastră liturgică și dimensiunea noastră tainică, pe care le avem sădite providențial în adâncul ființei noastre, întocmai ca o veritabilă busolă spirituală. Cu ele vom bate la porțile Împărăției cerurilor!

Să nu acceptăm niciodată pentru țara și poporul nostru un viitor mediocru, pătat de minciună și sfâșiat de ură! Trebuie să punem în viața noastră o ordine spirituală specifică unei familii patriarhale. Viitorul nostru depinde în mod imperativ de sprijinul și de respectul pe care îl acordăm familiei, prima instituție socială a umanității. Cunoscută în popor ca fiind „biserica de acasă”, familia creștină este locul în care sufletul delicat și senin al copiilor trebuie pictat în culorile pastelate ale virtuților. Din familiile autentice, formate indubitabil din bărbat, femeie și copii, s-au ridicat oamenii de ispravă ai țării noastre. Chip al iubirii treimice desăvârșite, familia este patria în miniatură. Prin ea, solidaritatea, comuniunea, spiritul de sacrificiu, iubirea milostivă față de aproapele și viața de părtășie se revarsă în societate, transfigurând-o și croindu-i un viitor de înaltă forță spirituală și politică.

Generației noastre îi revine sarcina de a transforma pustia modernă a orașelor în cetăți fortificate ale credinței. Suntem chemați să redescoperim bucuria comuniunii în comunitate și să nu mai fim opaci în fața tainei aproapelui. Conștienți fiind de faptul că satul tradițional este în pragul extincției, trebuie să ne străduim din răsputeri să transportăm moștenirea culturală și spirituală a țăranului român în mediile citadine, atâta timp cât aceasta mai există. Nu vom putea aduce la oraș glia străbună, nu vom putea lua cu noi livezile roditoare, nu vom putea aduce cu noi animalele ce însuflețeau curțile primitoare ale strămoșilor noștri, dar vom putea lua cu noi spiritul contemplativ al românului autentic, vom putea lua cu noi rugăciunea stăruitoare în comuniune a înaintașilor noștri și vom putea aduce cu noi solemnitatea legăturii existențiale dintre cei de un neam cu noi. Și totuși, încă nu e suficient… mai avem nevoie de modestia, discreția și bunătatea țăranului român, de înțelepciunea, bucuria, hărnicia și cumințenia sa pilduitoare. De asemenea, pentru un viitor al învierii naționale, trebuie să luăm în sufletele noastre flacăra Ortodoxiei și lumina tradițiilor strămoșești, pe care să le răspândim în obscuritatea lăuntrică a marilor orașe.

Frați români,

Nimic să nu ne fie mai de preț decât adevărul! Trebuie să ne unim toate forțele pentru ca școala românească a zilelor noastre să reușească să le insufle tinerilor români un ideal măreț în viață, care să îi reclădească din interior prin cunoaștere, credință, speranță și sete de adevăr. Cu toții suntem chemați astăzi să redescoperim culmile alpine ale civilizației universale care educă spiritul bulversat și îl statornicește pe cărarea însorită a adevărului. Putem stăvili ipocrizia și minciuna timpurilor noastre prin ridicarea la înălțimea și lumina cunoașterii academice. Urmând hărniciei albinelor, noi, studenții, suntem datori să căutăm polenul învățăturilor sănătoase în florile înmiresmate ale identității și valorilor creștine de pretutindeni și să îl aducem în fagurele patriei străbune, unde să îl transfigurăm pe altarul sufletului românesc. Și mai mult, trebuie să renunțăm la importul lipsit de discernământ al modelelor străine de constituția noastră spirituală. Avem resursele materiale și spirituale, dar și autonomia intelectuală necesară pentru a ne îngriji singuri de dulcea noastră Românie!

Să prețuim și să valorificăm cu înțelepciune spațiul mioritic cu care am fost binecuvântați! Ne vom croi un viitor rodnic doar atunci când vom conștientiza sacralitatea naturii care ne înconjoară, unitatea și armonia desăvârșită dintre munții, dealurile, văile, câmpiile, pădurile, holdele, viile și grădinile noastre. Munții României sunt marile catedrale ale acestui neam. Natura țării noastre și zâmbetul peisajului românesc îndeamnă la sfințenie, la unitate lăuntrică, indicând tainic viitorul învierii naționale!

Frați creștini,

Lumea contemporană suferă de o gravă maladie spirituală. Deruta interioară a modernității își are rădăcina în sistemul tehnologic actual, care tulbură în mod perfid, mai ales prin rețelele sociale, gândirea vie și dizolvă identitatea personal-comunitară a societății. Totalitarismul edulcorat, dar tot la fel de perfid ca cel din veacul trecut, ne propune astăzi o lume a confortului și a informației, o lume în care suntem ispitiți să ne împlinim setea de infinit prin lucruri finite. Să reținem! Confortul este o dictatură mai mare decât suferința, iar informația nu poate fi niciodată la putere! Cele două anesteziază conștiința mărturisitoare și asfixiază impulsul spiritual al unei gândiri vii, ancorate în lumina adevărului. Fără aceste puncte cardinale lăuntrice nu vom putea clădi un viitor strălucit!

Așadar, se cuvine să ne oțelim sufletele împotriva întunericului acestui veac și să începem un proiect de fortificare spirituală a întregului popor dreptcredincios! Se anunță vremuri de mare suferință și tulburare la nivelul interiorității noastre. De aceea, trebuie să apărăm „cu timp și fără timp” adâncul de taină al ființei noastre românești și să nu lăsăm tentaculele otrăvitoare ale progresismului să sugrume spiritualitatea noastră nobilă și senină și să stingă flacăra incandescentă a credinței noastre. Avem un ideal măreț în căutarea viitorului nostru, iar slăvitul Voievod Ștefan, apărătorul creștinătății și pavăza neamului nostru, ne stă aici drept pildă de urmat. Astăzi, mormântul lui devine altar al patriei străbune, pentru ca noi să putem sluji mai departe liturghia conștiinței naționale. De aceea, suntem conștienți că trebuie să cultivăm în popor iubirea milostivă, sinceritatea, spiritul de jertfă și dragostea de adevăr pentru a ne înălța la o comuniune românească desăvârșită, înveșmântată în iubirea harică și în lumina neînserată a Preasfintei Treimi, care voiește „ca toți să fie una”, spre viața de veci.

Dumnezeu să binecuvânteze România!