Uniți în cuget, uniți în Dumnezeu
Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni – Putna, 1871, a rămas în conștiința românilor ca o chemare exemplară la efortul de a împlini un ideal continuu – unitatea românilor.
În secolul al XIX-lea, vechi teritorii românești se găseau împărțite între puternice imperii. Dobrogea era în Imperiul Otoman, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina erau sub coroana Habsburgilor, iar Basarabia se afla sub Imperiul Rus.
În 1871, România era rezultatul Unirii din 1859, între Țara Românească – fără Dobrogea – și Moldova, fără Bucovina și Basarabia
La Universitatea din Viena studiau români din toate locurile. Ei au înființat două asociații, Societatea literară-științifică a românilor din Viena și Societatea literară-socială „România”.
În urma unei conferinte despre Ștefan cel Mare a studentului în medicină Constantin Aroneanu din 1869, s-a reluat ideea, mai veche, a organizării unei serbări la care să participe români de pretutindeni. Cele două asociații au hotărât să se unească și să organizeze împreună serbarea, care urma să aibă loc la Putna, în 15 august 1870, de hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la fondarea Putnei de către Ștefan cel Mare: „Să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaște unii pe alții, a ne uni în cuget și simțiri, a ne conțelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem și existăm, pentru progres și cultura națională”.
Teodor V. Ștefanelli spune că ideea serbării a pornit de la Mihai Eminescu: „Eminescu mi-a spus singur că el a «clocit» această idee și când l-am întrebat de ce tace și nu o spune ca să o știe toți, nu numai cunoscuții săi, cei mai de aproape, mi-a răspuns că nu ar fi recomandabil să știe guvernul austriac că românii din România, adică supuși străini, au propus aranjarea acestei serbări, dar el, Eminescu, a sugerat ideea în mai multe părți, așa că nu se mai știe de la cine anume vine”. Eminescu a insistat ca, odată cu Serbarea, să aibă loc și un congres al studenților români din toate centrele universitare unde aceștia studiau.
În 25 decembrie 1869, de sărbătoarea Nașterii Domnului, un Apel și un program al serbării au fost trimise studenților români din Paris, Berlin, Viena, Torino, Pesta, București, Iași, Sibiu, Oradea, Cluj, Cernăuți, Blaj și Arad.
Un rol major în reușita Serbării l-au avut unele ziare românești, din țară sau străinătate, care au mediatizat și încurajat serbarea și au publicat liste de subscripții pentru a o finanța.
Din pricina războiului franco-prusac din 1870 și a falimentului băncii unde erau depuși banii, Serbarea a fost amânată un an.
Organizatorii și-au continuat demersurile, Eminescu având un rol important în depășirea crizei generate de pierderea banilor depuși la bancă.
La Serbare, oaspeții au venit în 14 august 1871. La ora 10 seara, 21 de salve și sunetul tuturor clopotelor anunțau începutul privegherii praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Pe aleea care conducea spre incinta mănăstirii se construise un arc de triumf pe care erau scrise cuvintele: „Memoriei lui Ștefan cel Mare, mântuitorul neamului!”. La dreapta, fusese amenajat un mare portic, pentru 1.500 de persoane.
A doua zi, pe 15 august, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, egumenul Arcadie Ciupercovici și toți oaspeții au mers în procesiune la portic, unde au fost sfințite darurile aduse: urna de argint; două epitafuri brodate pentru mormântul lui Ștefan cel Mare, unul făcut de doamnele din România, celălalt de doamnele din Bucovina; mai multe flamuri făcute de doamna Alexandrina Haralamb (fiica generalului Gheorghe Magheru) din Craiova, doamnele din Iași, Școala de Belle Arte din Iași, orașul Vaslui, tinerele din Crișana și domnul Popovici din Viena. A.D. Xenopol a rostit Cuvântarea festivă, cu care câștigase concursul de discursuri studențești. Apoi, corul studenților teologi a cântat Imnul religios. La masă, personalitățile prezente au ținut toasturi pline de patriotism.
Medalie comemorativă realizată de studenții din asociația „România Jună”
Pe 16 august, după Sfânta Liturghie, preoții și invitații au mers la portic, unde egumenul Arcadie Ciupercovici a citit Cuvântului de îngropare a lui Ștefan cel Mare, scris în sec. al XVIII-lea de către ierodiaconul Gherasim Putneanul. După aceea, egumenul, preoții și membrii Comitetului serbării au adus darurile în biserică și le-au așezat pe mormântul lui Ștefan cel Mare. A urmat slujba parastasului pentru Ștefan cel Mare. La sfârșit, corul a intonat Imnul lui Ștefan cel Mare, compus de Vasile Alecsandri, și au fost trase 40 de salve ca amintire a bisericilor și mănăstirilor zidite de Ștefan cel Mare.
A urmat Congresul studenților. Cele mai importante decizii au fost înființarea de societăți în cadrul tuturor universităților europene unde studiau români și tipărirea unei publicații literare și științifice comune, în Viena, numită „Naționalismul”.
Întreaga sărbătoare s-a impus ca Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni – un act pregătitor și prevestitor al Marii Uniri ce avea să vină în anul 1918. Ea va fi urmată de mai multe serbări la Putna, care au avut-o ca model. Participanții din 1871 au transmis generațiilor viitoare chemarea spre unitate, așa cum și ei o primiseră, cu inimi deschide, de la Sfântul Ștefan cel Mare și de la strămoși. În 2 iulie 2004, o tânără din Orhei, Basarabia, la sărbătoarea „Ștefan – 500” a scris în Cartea de impresii a mănăstirii aceste cuvinte: „Astăzi, Ștefan ne-a unit pe toți. Cine-i cel care-i va urma exemplul?”
