Smerit și discret, cu o putere de muncă pe măsura râvnei pentru binele poporului pe care îl iubea mai mult decât pe sine însuși, Mihai Eminescu și-a pus toată priceperea și puterea în organizarea serbării.

Christ a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirii; Ștefan, cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune, deci, o urnă de argint pe mormântul lui Ștefan, pe mormântul creștinului pios, a românului mare.

Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie să devină și purtătoarea unei idei. Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a-nsuflețit ca să luăm inițiativa unei serbări în care inima va fi una a priori; în care însă cugetele se vor unifica, cugetele – doamne a lucrărilor – astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel că unificarea direcțiunei noastre spirituale să urzească de pe-acuma unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională. Să fim conștiuți de situațiunea noastră față cu lumea, de datoriile cătră ea și cătră noi înșine. În trecut ni s-a impus o istorie; în viitor, să ne-o facem noi.

Pentru asta trebuie să ne-ntrunim, să ne-nțelegem. Și nu poate fi o zi mai aptă pentru această întrunire decât o serbare întru memoria eroului celui mai mare și mai conștiut de misiunea sa. Un pelerinaj de pietate cătră trecut, un congres al inteligențelor, din respect, către viitor, iată scopul serbării noastre.

Viena, 4 martie 1870,
Președintele comitetului central:
conte E. Logothetty
Secretar: M. Eminescu