În 1871, studenții de atunci au simțit că este și de datoria lor să organizeze Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a avut un rol important în drumul spre unirea românilor. Ce consideri că este chemată să facă generația studenților de azi?

Consider că generația studenților de azi trebuie să-i aibă pe studenții de atunci ca model. Noi trebuie să avem în fața ochilor jertfa lor, să fim inspirați de darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu pe ei, poate chiar să descoperim în noi înșine, într-o măsură și manieră diferită, aceleași daruri. Suntem chemați să devenim persoane depline – adevărate faruri așezate de Dumnezeu în lume și chemați să mărturisim, prin gânduri, cuvinte și fapte, la măsură noastră, credința ortodoxă, precum și iubirea față de aceasta, de limba și țara noastră.

Care crezi că sunt primii trei pași pe care poporul nostru ar trebui să-i facă pentru a fi mai unit și pentru a-și (re)construi țara în care orice român și-ar dori să trăiască?

În opinia mea, România noastră are nevoie de trei pași pe care să-i facă poporul ei pentru a o aduce la strălucirea și împlinirea dorite de fiecare dintre noi.

În primul rând, e nevoie ca toți frații români să se întoarcă la mama lor, Biserica. Îndepărtarea și înstrăinarea de Biserică ne sălbăticește, nu mai trăim comuniunea între noi și întru Hristos Domnul, nu mai avem tradiții, sărbători, nu mai ascultăm slujbe și cântări în dulcele grai românesc și toate acestea ne păgubesc sufletul, pe care îl adăpăm cu surogate de tot felul, deșertăciuni ale lumii care nicicând nu ne vor umple golul existențial, pentru că în esența lui, omul este chemat și zidit să-L dorească pe Dumnezeu.

În al doilea rând, trebuie să ne aducem aminte de frații noștri, să ne întoarcem și deschidem inimile către aproapele și să slujim pe cei aflați în nevoi, pe cei mai mici ca noi și să ne rugăm pentru cei mai mari. Lucrând astfel, nu numai că-L slujim pe Domnul, aflat în toți aceștia, ci restaurăm și relațiile dintre noi, care s-au răcit și degradat profund, mai ales în condițiile pandemiei actuale. Nu în ultimul rând, Dumnezeu ne-a dat porunca să iubim pe aproapele ca pe NOI ÎNȘINE. Astfel, îndrăznesc să spun că e nevoie, ca al treilea pas, să ne întoarcem și către propria noastră persoană. Mulți înțeleg această iubire ca fiind egoistă, însă iubirea sănătoasă de sine înseamnă cu totul altceva: să ne desfătăm de iubirea Domnului, să ne hrănim sufletul cu frumos, să ne înconjurăm cu lucruri binefăcătoare, să respectăm pământul care ne hrănește și cerul care ne încălzește, să fim părtași la Sfintele Taine, să fim mai asumați, mai echilibrați, mai responsabili și așa vom ajunge la bucurie, care răsfrângându-se în jurul nostru, va crea un mic colțișor de rai.

În concluzie, cred că aceste trei întoarceri, spre Biserica, spre aproapele și spre noi înșine ar putea reprezenta un bun punct de pornire pentru a ne (re)construi țara după care cu toții tânjim.