28 ani, Iași
În 1871, studenții de atunci au simțit că este și de datoria lor să organizeze Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a avut un rol important în drumul spre unirea românilor. Ce consideri că este chemată să facă generația studenților de azi?
Unirea, printre alte chestiuni de ordin cultural, numără și problema studierii trecutului provinciilor alăturate. Nu putem înțelege suferințele românilor dacă nu le încadrăm în cunoașterea istorică a acestor provincii. Având în față imaginea provinciilor alipite sub dominații străine, ne putem da seama de faptele petrecute în conjunctură cu sentimentele naționalității vii românești.
Consider că generația studenților de azi este chemată în primul rând să valorifice principiile creștine românești și să renunțe la ceea ce nu aduce folos societății. Apoi, să țină piept tuturor provocărilor atunci când apar situații mai puțin plăcute. Deci, să ne implicăm direct în viața socială a comunității, prin inițiative, implicare și susținerea punctelor de vedere.
Care crezi că sunt primii trei pași pe care poporul nostru ar trebui să-i facă pentru a fi mai unit și pentru a-și (re)construi țara în care orice român și-ar dori să trăiască?
În primul rând să-și iubească țara, neamul strămoșesc și să nu uite că ceea ce sunt ei azi sunt rezultatul eforturilor de ieri și strădaniei dascălilor care i-au călăuzit în drumul cel bun. Să ne amintim de atitudinea și curajul Reginei Maria, care a lucrat direct pe front în timpul Primului Război Mondial și a acordat sprijinul ei celor răniți. Să învățăm să perpetuăm acțiunile bune pentru a avea un trai demn și onest întru iubire și prosperitate.