În 1871, studenții de atunci au simțit că este și de datoria lor să organizeze Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a avut un rol important în drumul spre unirea românilor. Ce consideri că este chemată să facă generația studenților de azi?

Poate cel mai important lucru pe care studenții de astăzi îl au de făcut este acesta: să trezească în conștiința fiecărui român importanța sa. Și poate este mai greu de convins un bătrân că votul lui contează sau alte lucruri ca acesta, dar să convingi un tânăr cred că este mai simplu. Fiecare din noi, în cercul nostru de prieteni, colegi, să încercăm să le insuflăm ideea că schimbarea vine prin noi și că sunt lucruri care, dacă noi (care suntem datori să le facem) nu le vom face, vor rămâne neîmplinite și, automat, se vor vedea consecințele.

Care crezi că sunt primii trei pași pe care poporul nostru ar trebui să-i facă pentru a fi mai unit și pentru a-și (re)construi țara în care orice român și-ar dori să trăiască?

Consider ca primul și cel mai important pas este să conștientizăm ce ar însemna pentru noi țara în care orice român și-ar dori să trăiască, să ne facem o idee cât mai reală, pentru a putea face schimbările necesare. Eu cred că sunt puțini acei care știu cum ar arăta țara „perfectă”. Mulți din noi spun doar că nu le convine lucrul acela și acela, dar nu se gândesc ce ar putea schimba sau ce ar trebui să facă pentru ca lucrurile să se schimbe în bine.

Un al doilea pas ar fi să începem să avem încredere : în noi și în cei din jurul nostru. În primul rând încredere în noi, în judecata noastră, încredere că putem aduce o schimbare, că se mai poate face ceva. Și în al doilea rând încredere în ceilalți pentru a nu mai fi dezbinați și manipulați atât de ușor.

Iar al treilea aspect: să renunțăm la zona noastră de confort, la comoditate și să punem „osul la treabă”. Să începem să facem ceva, cât de mic, pentru ceea ce numim „țara în care orice român și-ar dori să trăiască”. Ca văzând exemplu nostru viu, cei de lângă noi să se trezească și ei din această stare de nepăsare. Cred cu tărie că dacă (întotdeauna este un dacă) fiecare din noi va face câte ceva, rezultatele nu vor întârzia să apară.