În 1871, studenții de atunci au simțit că este și de datoria lor să organizeze Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a avut un rol important în drumul spre unirea românilor. Ce consideri că este chemată să facă generația studenților de azi?

Cred că e necesar tot spre unire să se lucreze, mai ales că în ultimii ani oamenii (nu doar în România) au devenit atât de dezbinați… Pentru cei din diaspora (și poate și pentru cei din România) e de asemenea importantă o recapitulare a ce este acest neam românesc, privind spre istoria atât apropiată cât și mai îndepărtată, dar nu în mod pedant, ci cu sufletul; să fie explicată de cineva pasionat de istorie, care a înțeles-o cu adevărat și poate transmite acest drag și ascultătorilor. Un alt aspect – ține tot de nivelul cultural – este arta și literatura bună, frumoasă, românească, de la arta populară manuală de coasere a cămășilor românești până la Brâncuși, Eminescu sau Blaga. Din nou, abordarea ar trebui să fie una proaspătă, alternativă, tip ateliere sau ceva care să aibă impact. Noi adesea căutăm cu atâta sete și admirație la alte popoare, care poate știu să-și prezinte țara mai bine sau o îndrăgesc mai mult; și cred că tocmai din cauza acestui fapt nu ne cunoaștem așa cum se cuvine istoria, nu cunoaștem personalități românești, nu înțelegem că ascundem niște comori; și le ascundem atât de bine, încât nici noi nu le mai aflăm.

Cel mai important și de căpătâi pentru neamul nostru e aspectul credinței . O să înțelegem ce înseamnă cu adevărat să fii român atunci când vom înțelege ce înseamnă să fii creștin. Strămoșii noștri au fost creștini de secole; și nu doar în statistici, ci având inima sus, cum spunem la Sfânta Liturghie. În ultimii ani, din păcate, am ajuns să ne înstrăinăm tot mai mult de noi înșine și unii de alții, mai ales pentru că am ales sau societatea a ales (pentru unii) să taie această rădăcină care ne-a ținut tari în furtuni sute de ani. Așa au rezistat strămoșii în războaie, cotropiri, bătălii, iar noi ne clătinăm atât de ușor de la nimic. Acest lucru e foarte vizibil în ultima vreme, când suntem gata să sărim pentru orice care ni se pare nouă că ne-a „deranjat”.

Aceste lucruri mi se par importante și cred că studenții, mai mult ca alte categorii sociale, încă au vii în ei un duh de jertfă și o nădejde puternică ce merită combinată cu frumosul, binele și adevărul. Cineva care gustă din adevăr și e conștient de el nu va mai alege atât de lesne minciuna, căci îi va întrezări urâciunea.
Cred că doar asta ne-ar mai putea ține uniți ca neam în vremuri în care dacă nu ești unit, dacă nu ești în comuniune cu ceilalți prin relații vii, ești ca și pierdut și nu ai multe șanse de izbândă în această lume tot mai tulburată.

Care crezi că sunt primii trei pași pe care poporul nostru ar trebui să-i facă pentru a fi mai unit și pentru a-și (re)construi țara în care orice român și-ar dori să trăiască?

1. O catehizare la nivel național. Am moștenit atâtea tradiții și obiceiuri că nu mai știm a desluși care e adevărata Tradiție Sfântă a Bisericii și nu înțelegem de ce mergem la biserică, care e scopul Liturghiei… De aici se iscă îndoieli, clătinări și glume proaste la adresa Bisericii, din cauza unei „campanii de prostire” la nivel de țară prin mass-media.

2. La fel de important e să înțeleagă românul că el e român. În ce sens? Să nu ne mai uităm în stânga și în dreapta judecând și arătând cu degetul pe românii care fac greșeli sau se comportă neadecvat. Să ne dăm seama că noi suntem români și noi avem puterea – într-o mică măsură, dar nu de neglijat – de a schimba lucrurile, începând prin a fi oameni oriunde ne aflăm. La nivel mai adânc, mă pot ruga pentru acești oameni și voi înțelege ușor-ușor că adesea nici eu nu sunt departe de ei. Și mă voi pocăi și îmi voi asuma că și din vina mea România a ajuns așa.

3. E important să se lucreze cu tinerii și cu copiii noștri, pentru ca măcar ei să înțeleagă drept ce înseamnă să fii român, să fii om. Adesea îi privim și spunem cu mândrie: „Ei sunt viitorul”, însă nu la asta trebuie să ne rezumăm și să îi ignorăm mai departe. Copiii și tinerii sunt în primul rând prezentul, foarte viu și concret al unei țări. Ei încă au inima caldă, moale că plastilina, care încă se poate modela, încă se poate lucra cu ei. Trebuie organizate ateliere și discuții cu aceștia despre valorile neamului nostru, despre niște modele din istorie care nu s-au dat înlături de la jertfă și au fost curajoși. Curajul este un lucru care pare a lipsi cu desăvârșire din educația zilelor noastre: curajul de a te deschide spre celălalt, curajul de a mărturisi adevărul, crezul tău, asumându-ți orice urmare. Un alt lucru de cultivat în copii este atenția spre celălalt. Deseori suntem atât de acaparați și de concentrați asupra noastră încât nu privim măcar o clipă spre cel de lângă noi, dacă are nevoie de ajutor, dacă e bine… Din acest egoism se nasc multe rele și se pierde acea noblețe, acea subțirime și delicatețe a sufletului pe care o aveau oamenii înainte.