Serbarea din 1871
În 1870, Mihai Eminescu publică chemarea studenților de la Viena către românii de pretutindeni pentru a participa la o serbare a tuturor românilor la Putna. El scrie: „Trecutul nostru nu este decât înfricoșatul coif de aramă al creștinătății, al civilizațiunii. Christos a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirii, Ștefan cu spada cea de flacără a dreptului. Unul a fost Libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ștefan, pe mormântul creștinului pios, al românului mare”.
Geniul eminescian surprinde aici marile adevăruri despre Ștefan cel Mare și Putna: istoria românilor este indisolubil legată de trăirea și apărarea creștinătății, iar măreția lui Ștefan vine din aceea că s‑a făcut vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos. Mai târziu, Eminescu le va sintetiza în îndemnul: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale!”
Pornind de la ideea lui Mihai Eminescu, asociația România Jună a studenților români de la Viena a organizat la Mănăstirea Putna prima serbare națională la care au participat români din toate teritoriile românești, ca simbol al unității de neam.
Atunci, România era încă departe de Marea Unire. Cu câțiva ani înainte, în 1859, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, s‑a unit Moldova, lipsită de Basarabia și Bucovina, cu Țara Românească, lipsită de Dobrogea.
Dar românii trăiau și în Dobrogea, aflată în Imperiul Otoman. Trăiau și în Basarabia, aflată în Imperiul Rus. Trăiau și în Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, aflate în Imperiul Austro‑Ungar, fiecare cu un statut diferit. Din dorul de a avea o țară a lor, care să fie liberă, a răsărit Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni.
Prilejul serbării a fost împlinirea a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna. Putna și întreaga Bucovină erau atunci în Imperiul Austro‑Ungar. Dar ctitorul mănăstirii, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, era considerat „simbolul cel mai înalt al simțămintelor patriotice și naționale” ale tuturor românilor.
Inițiatorul serbării, smerit și discret, a fost Mihai Eminescu. Alături de el, între principalii organizatori s‑au numărat Ioan Slavici, viitorul scriitor, Nicolae Teclu, marele chimist de mai târziu, A.D. Xenopol, cel care va alcătui prima mare sinteză de Istorie a românilor. Pregătirile au început în toamna anului 1869 și au durat doi ani. Serbarea a avut loc în 14–15 august 1871, de Adormirea Maicii Domnului.
Studenții care s‑au ocupat cu organizarea, inclusiv Eminescu, au venit mai devreme. Între altele, ei au împodobit drumul spre mănăstire, pentru a‑i cinsti pe oaspeții ce urmau să vină.
Ioan Slavici a deschis oficial serbarea. În timpul Sfintei Liturghii, mormântul, acoperit de flori și făclii, era vegheat de patru studenți. Viitorul istoric A.D. Xenopol a rostit un discurs, iar apoi „mulți ochi s‑au umplut de lacrimi” când Corul studenților teologi din Cernăuți a interpretat Imnul Religios, pe versuri de Vasile Alecsandri: „Etern atotputernic, o Creator sublime, Tu care ții la dreapta‑ți pe Ștefan erou sfânt, Fă‑n lume să străluce iubita‑i Românie…”
După slujba parastasului pentru Slăvitul Voievod, a urmat sfințirea darurilor aduse de participanți, care au fost depuse pe mormântul Sfântului Ștefan. Cel mai important dintre daruri a fost o urnă de argint, care se păstrează până astăzi în muzeul mănăstirii, pe care citim: „Eroului, învingătorului, apărătorului existenței române, scutului creștinătății, lui Ștefan cel Mare și Bun. Junimea Academică Română. MDCCCLXX”. Ea conținea pământ adus din toate provinciile românești. Era o rugă către Sfântul Voievod: „Așa cum s‑a unit acest pământ aici, mijlocește la Dumnezeu să se unească și locurile de unde el s‑a luat!” După Primul Război Mondial, cea mai mare parte din acest pământ va fi presărat pe câmpurile de luptă care au dus la Marea Unire.
Seara a avut loc Primul Congres al Studenților Români, centrat pe modalitatea de realizare a unității românilor.
După ce oaspeții din toate zările românești au plecat, Eminescu i‑a împărtășit unui coleg gândul său despre folosul serbării. Participanții, „deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam, și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară”. Serbarea „a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc”, spunea el, „și s‑a realizat pentru c‑a trebuit să se realizeze”. Vor trece aproape 50 de ani și Marea Unire se va realiza, pentru că, la fel ca Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni de la Putna, ea a existat în gândul lui Dumnezeu și de aici s‑a sădit în sufletul românilor.
