În 1871, studenții de atunci au simțit că este și de datoria lor să organizeze Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, care a avut un rol important în drumul spre unirea românilor. Ce consideri că este chemată să facă generația studenților de azi?
În primul rând, să se unească în rugăciune, pentru că aceasta îl ajută pe om să simtă că nu este singur.
În al doilea rând, să se întrunească la diferite evenimente (cum este și acesta de la Putna) și să discute pe teme de actualitate, raportându-le pe acestea la valorile lăsate de strămoși.
Nu în ultimul rând, să nu uite că ceea ce păstrează unitatea și comuniunea este credința și dacă se va lucra mai mult în plan duhovnicesc, toate celelalte se vor adăuga încetul cu încetul.
Care crezi că sunt primii trei pași pe care poporul nostru ar trebui să-i facă pentru a fi mai unit și pentru a-și (re)construi țara în care orice român și-ar dori să trăiască?
1. Rugăciunea pentru frații în Hristos.
2. Întruniri între studenți (exemplul Rugului Aprins).
3. Conștientizarea faptului că schimbarea vine din interior spre exterior.